Convingerile adventiștilor de ziua a șaptea sunt profund înrădăcinate în învățătura biblică. Toate aspectele marturisirii de credință sunt întemeiate pe Scriptură și sunt rodul cercetării profunde a acesteia cu rugăciune stăruitoare și sub călăuzirea Duhului Sfânt.
Fundamentată pe Sfintele Scripturi, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea îmbrățișează doctrinele esențiale ale creștinismului, fapt care o plasează în familia confesiunilor creștine. Astfel, noi, creștinii adventiști de ziua a șaptea, credem în Sfânta Treime – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt – ca fiind Singurul Dumnezeu adevărat, care a creat și prin care se mențin toate lucrurile. Noi credem că Dumnezeu Fiul cel veșnic S-a întrupat prin fecioara Maria. El a devenit om adevărat, a trăit o viață sfântă, a făcut bine tuturor, exemplificând în mod desăvârșit neprihănirea și dragostea lui Dumnezeu. A suferit și a murit de bună voie în locul nostru pe cruce, pentru păcatele tuturor, a înviat în cea de-a treia zi, după cum era scris în Scripturi, și S-a înălțat pentru a sluji ca Mare Preot în ceruri. El îi mântuiește pe cei credincioși și va restaura toate lucrurile.
Adventiștii de ziua a șaptea se înscriu în gândirea protestantă. Ca și ceilalți creștini, noi credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece oamenii care au scris-o au vorbit de la Dumnezeu, inspirați de Duhul Sfânt.
Credem ca Biblia este singura normă de călăuzire în materie de credință, standardul de apreciere a caracterului, testul experienței creștine și relatarea demnă de crezare a modului în care Dumnezeu a actionat în cadrul evenimentelor consemnate de istorie, fiind astfel adepții principiului Sola Scriptura, specific gândirii protestante.
Prin creație, omul beneficiază de principiul liberului arbitru, adică are posibilitatea de a alege între bine și rău, fiind astfel responsabil pentru alegerea sa. Atunci când omul alege să creadă in Iisus Christos și în jertfa Sa răscumpărătoare, el primește, prin harul lui Dumnezeu, iertarea de păcatele săvârșite și motivarea, voința și puterea de a trăi în armonie cu voia lui Dumnezeu, experimentând astfel neprihănirea prin credință. Duhul Sfânt ne dă putere să trăim o viață sfântă, să rămânem în Hristos și să avem astfel siguranța mântuirii.
Sfânta împărtășanie, pe care o numim Sfânta Cină, este o împărtășire cu simbolurile trupului și sângelui lui Iisus Christos, o expresie a credinței în El ca Domn și Mântuitor.
Apărută la jumătatea secolului al XIX-lea și aparținând din punct de vedere istoric curentului de gândire protestant, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea face parte din grupul bisericilor neoprotestante, iar asumarea mandatului de a propovădui Evanghelia și acceptarea acesteia ca bază unică a credintei și trăirii inscrie Biserica noastră în comunitatea bisericilor evanghelice.
Noi practicăm botezul prin scufundare, pe baza deciziei personale și a mărturisirii credinței in Iisus Christos ca Mântuitor personal. Scufundarea totală în apă a celui care este botezat semnifică moartea față de păcat și învierea la o viață nouă în Iisus Christos.
Pentru noi, biserica este comunitatea credincioșilor care Îl mărturisesc pe Iisus Christos ca Domn și Mântuitor, care se adună laolaltă pentru închinare, părtășie, instruire din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru celebrarea Sfintei Cine, pentru slujirea semenilor și pentru proclamarea Evangheliei.
Identitatea noastră spirituală este caracterizată de trei componente ale crezului nostru care, în primul rând, înmănunchiază armonios învățăturile biblice fundamentale ale creștinismului cu acelea care sunt rezultatul aprofundărilor realizate de diferite curente creștine de-a lungul timpului. In al doilea rând, conține învățături prezente și în crezul altor biserici, cu dezvoltări proprii Bisericii Adventiste.
Și, în al treilea rând, conține învățături specifice, care sunt rodul aprofundărilor realizate de Biserica noastră.
Numele Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea face trimitere la două doctrine: una, fundamentală pentru creștinism, se referă la revenirea lui Iisus Christos – de la latinescul adventus, venire, iar a doua, întâlnită și la alte comunități religioase, se referă la respectarea zilei a șaptea a săptămânii, sâmbăta, ca zi de odihnă și de inchinare.
Aceste referiri indică importanța și locul special pe care-l ocupă învățăturile amintite în viața Bisericii, definindu-ne identitatea. Revenirea Domnului Iisus ca să îi răscumpere pe cei neprihăniți, așa cum afirmă crezul creștin, este fericita noastră nădejde. În înțelegerea noastră, această nădejde implică o pregătire care presupune armonizarea vieții cu voința descoperită a lui Dumnezeu.
Iisus Christos va veni personal, iar acest eveniment va fi vizibil la scară mondială – „acest Iisus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergănd la cer”. Împlinirea profețiilor și situația actuală a omenirii arată că venirea lui Iisus Christos este iminentă. Timpul acestui eveniment nu a fost descoperit, de aceea suntem indemnați să fim gata.
Prin menționarea zilei a saptea în numele Bisericii, noi evidențiem faptul că facem din respectarea acestei zile o plăcută recunoaștere a faptului că Dumnezeu este Creatorul și Suveranul nostru, și ne exprimăm astfel loialitatea față de Cel care „în șase zile a făcut cerurile și pământul… iar în ziua a șaptea S-a odihnit”. Petrecem această zi în comuniune cu El prin închinare, rugăciune, studiu și meditație asupra Cuvântului Său.
Noi considerăm că păzirea, în sine, a Sabatului nu ne mântuiește și înțelegem că toți aceia care intră în odihna la care îi invită Dumnezeu „se odihnesc de lucrările lor cum S-a odihnit și Dumnezeu de lucrările Sale”. Găsim deci în odihna de Sabat o eliberare de oboseala fizică și de stresul cotidian, dar mai ales o odihnă spirituală, o pregustare a celei veșnice.
Noi credem că întreaga omenire este acum implicată în marea luptă dintre Hristos și Satana cu privire la Legea lui Dumnezeu și la suveranitatea Sa în Univers. Acest conflict a început în ceruri atunci când Lucifer, o ființă creată, a devenit Satana, vrăjmașul lui Dumnezeu, prin înălțare de sine, și a condus la răzvrătire o parte dintre îngeri. Înșelându-l pe om, Satana a introdus spiritul răzvrătirii și în lumea noastră. Pentru a-Și ajuta poporul în acest conflict, Christos trimite Duhul Sfânt și îngerii credincioși să-l călăuzească, să-l apere și să-l susțină pe calea mântuirii.
Noi credem că marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt incluse în cele Zece Porunci, care exprimă dragostea, voința și planurile lui Dumnezeu în ceea ce privește comportamentul și relațiile interumane, având caracter de obligativitate pentru oamenii din toate timpurile. Mântuirea este exclusiv darul lui Dumnezeu, iar rodul ei este iubirea față de Dumnezeu și de semeni, manifestată prin respectarea Legii lui Dumnezeu.
Unul dintre darurile Duhului Sfânt este cel al profeției. Acesta este un semn distinctiv al bisericii lui Dumnezeu și a fost manifestat în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea prin lucrarea lui Ellen G. White. Având autoritatea unui sol al lui Dumnezeu, scrierile sale sunt o sursă continuă de mângâiere și încurajare. Ele îi călăuzesc, învață și corectează pe credincioși, arătând în mod clar că Biblia reprezintă standardul de apreciere a învățăturii și experienței.
Noi credem că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Prin neascultare, el a rupt relația dintre el și Creatorul său, negând dependența de El. Chipul lui Dumnezeu a fost astfel denaturant, iar omul a ajuns supus morții. Dumnezeu va dărui însă nemurirea celor răscumpărați de El. Până atunci, moartea este un somn, o stare de inconștiență, și nu există nicio altă entitate din om care să continue să trăiască.
Deși întrunește caracteristicile unei manifestări religioase cu specific modern, atât în modul de relaționare cu divinitatea, prin promovarea relației directe cu Iisus Christos, cât și prin răspunsul pe care-l oferă nevoilor de natură socială, prin prisma învățăturii mărturisite și trăite, Biserica Adventistă de Ziua Șaptea nu este pur și simplu o nouă denominațiune care și-a facut apariția la jumătatea secolului XIX.
Ceea ce cred adventiștii de ziua a șaptea au crezut apostolii, primii creștini și, înaintea lor, aceasta a fost speranța patriarhilor. Astfel, credința adventistă, departe de a fi o evoluție religioasă modernă, este o revenire la vechile învățături biblice. Credința noastră este fundamentată pe învățăturile Bibliei și este aceeași credință care a fost dată sfinților „o dată pentru totdeauna”.
